14 Noiembrie 2007

Despre referendum


Sa presupunem ca, la votul uninominal, sunt 12 candiadati intr-o circumscriptie uninominală. (Cazul nu este exagerat, ba chiar este foarte probabil să fie mai multi candidaţi, deoarece există multe partide, pot exista şi candiaţi independenţi). Să pesupunem că voturile se repartizează după cum urmează:

Primul candidat obţine 9% din totalul voturilor.
Al doilea 8.9%
Al treilea 8,8
Al patrulea 8.7
Al cincilea 8,6 şi aşa mai departe până la penultimul (al 11-zecelea)
Al unsprezecelea 8
Ultimul (restul) 6.5
Total 100% (9+8.9+8.8+8.7+8.6+8.5+8.4+8.3+8.2+8.1+8+6.5 = 100)

În acest fel doar 18% (aproximativ) din toti votanţii îşi vor găsi voturile exprimate în participanţii la cel de al doilea tur al alegerilor. Restul nu vor fi reprezentaţi în cel de al doilea tur şi vor trebui să aleagă unul din cei doi candidaţi (în principiu primii doi, care sunt aproape nereprezentativi).
Din aceştia se va alege unul, în turul 2, la care s-ar putea ca participarea la vot sa fie mult mai mică, deoarece o parte din participanţii în primul tur nu vor fi interesaţi de cei doi candidaţi (restul de 78%) şi de asemenea, obligativitatea prezentării din nou la vot va face ca o parte sa nu mai participe.

Această schemă (care este extremă, la cealaltă extremă aflându-se cazul când candidatul este ales din primul tur, având pestre 50% din voturi, caz care este aproape exclus deoarece sunt multe partide şi mulţi candidaţi, care fiecare strâng măcar câteva voturi).
Cazurile reale vor fi cuprinse între cele două, eu presupun că vor fi foarte multe asemănătoare cu cazul expus mai sus.

Deci eu văd ca inconveniente ale acestui sistem de vot în principal două:

1. Nereprezentativitata celor aleşi (deoarece numai o mică parte dintre cetăţeni îşi vor exprima votul). Acesta este după părerea mea principalul inconvenient, deoarece democraţia nu trebuie să excludă pe nimeni de la exprimarea poziţiei.
2. Costul dublu datorat celor două tururi de scrutin.

În continuare susţin, în consecinţă, să nu fie susţinut acest sistem de vot deoarece este mai puţin democratic decât sistemul propus de guvern (Prodemocraţia).
Posted by Emil at 19:01:27 | Permanent Link | Comments (2) |
Comentarii
1 - Moamaaaaa... ma intreb cum o fi sa ai blog si sa nu-i pese nimanui... hai sa comentez io ceva ceva... Culoarea asta portocalie daca nu cumva este o culoare politica este foarte inervanta. Emil spune: Mă întreb cine a scris acest comentariu (şi mai ales de ce nu s-a semnat, ca să-i pot răspunde...). Nu fac alte comentarii. (Comment this)

Scris de: Anonim at 2007/11/14 - 22:14:10
2 - Cred ca persoana s-a contrazis! Cum adica "nu-i pasa nimanui"? Pai chiar dumneaei ii pasa, altfel de ce a comentat?!! Cu ceva mai mult curaj semnez:
Rodica Tarnaveanu(nascuta Petrasciuc) (Comment this)

Scris de: Anonim at 2007/11/16 - 14:45:13
Scrieţi un comentariu